O carte pe lună. Preferata noastră - Asociatia Sibiul Azi
667
post-template-default,single,single-post,postid-667,single-format-standard,qode-quick-links-1.0,tribe-no-js,tribe-bar-is-disabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,footer_responsive_adv,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-11.2,qode-theme-bridge,wpb-js-composer js-comp-ver-5.2.1,vc_responsive
cartea lunii

O carte pe lună. Preferata noastră

„Uneori Dumnezeu se adună din lucruri și se înfiripă în cuvinte”

Cartea lunii octombrie este Hanul lui Manuc scrisă de Simona Antonescu. Publicată la editura Polirom în 2017, romanul metaficțional își ancorează povestea la începutul secolul al XX-lea, construind savuros destinul Ruxandrei, „jupânița cea mică”, pe fundalul majorelor schimbări ale istoriei universale. O cronică romanțată a Țării Românești, focalizată asupra târgului ce era la acea vreme Bucureștiul, mustind de informații istorice, uneori aproape copleșitoare, cu o tensiune narativă ce încântă cititorul, Hanul lui Manuc creează delicii de lectură. Taina abundă în dezvăluirea pe jumătate a faptelor, intrigile se țes, amintind de romanul francez al lui Dumas: „Aflase de la Manuc despre planul ticluit pentru ieșirea din Constantinopole, când stăpânul său înveșmântat în haine de împrumut pornise de-a călare într-o direcție, iar Bogumil, împreună cu un ienicer turc, îmbrăcat în straiele beiului, se îmbarcaseră pe o corabie, în altă direcție.” (446-447). Broderia (pe alocuri cu iz sadovenian, din Creanga de aur) scoate la iveală și povestea de dragoste dintre Ruxandra și Vlaicu, cuplu ce-și trăiește iubirea domol: „Toate cele ce istorisea începuseră chiar atunci, după noaptea în care jupânița îi stătuse cuminte în brațe, cu capul pe umăr, răscolindu-i simțurile și viața cu mireasma părului despletit. De atunci, locul de pe umăr unde dormise ea nu-i mai aparținea cu totul. Propria lui carne se înstrăinase, căpătase înțelesuri mai înalte, ca și cum popasul ei îndelungat pe acel umăr l-ar fi înnobilat” (497). Locul mitico-magic, martor al istorie, hanul lui Manuc se construiește o dată cu narațiunea. Cu fiecare grindă, se adaugă o poveste, cu fiecare inovație gândită de Manuc, se adaugă o altă scrisoare sau hartă napoleoniană obținută cu greu. Gândurile Ruxandrei se deapănă, concentrând ideea moirelor ce torc destinul: „Poate că cele ce vor veni sunt toate într-un caier încărcat, iar fiecare poate scoate orice fir dorește. Există un moment în care caierul e încă neînceput, iar viitorul poate fi oricare fir. Din caierul tuturor celor ce-ar fi putut să fie, ea începuse în urmă cu numai câteva luni (…)”. O lectură apetisantă, vie și care sigur bucură sufletul.

No Comments

Post A Comment